Puntile dentare-avantaje, igienizare
Protetica dentara, vezi Protetica dentara este specialitatea medicinii dentare care are ca scop reabilitarea functiilor aparatului dentomaxilar prin protezarea cu proteze fixe (coroane dentare, punti dentare) sau cu proteze mobile (proteze scheletate, elastice). Scopul final al lucrarilor protetice este acela de a reda echilibrul functional si estetic, precum si confortul psihic al pacientilor edentati
Puntile dentare inlocuiesc unul sau mai multi dinti lipsa; ele sunt lucrari (in forma de pod) care se ancoreaza pe dintii restanti ai pacientului (dintii stalpi). Ca atare o punte dentara este formata din urmatoarele componente:
1. Dintele/dinți fals/falși, asa numitul corp de punte
2. doua sau mai multe coroane care se vor ancora pe dintii vecini bresei edentate, dinti care au fost preparati intr-un anumit fel, in prealabil.
Când sunt necesare punțile dentare?
1. daca va lipsesc unul sau mai multi dinti si astfel aspectul estetic si fizionomic facial este afectat;
2. daca prin lipsa unuia sau mai multor dinti si migrarea dintilor vecini sau antagonisti este afectata muscatura (ocluzia) si functia masticatorie;
3. daca prin lipsa unuia sau a mai multor dinti este afectata vorbirea.
Etapele realizării unei punți dentare sunt următoarele:
1. determinarea culorii potrivite pentru puntea dentara prin alegerea cu ajutorul cheii de culori a unei nuante asemanatoare cu cea a dintilor naturali ai pacientului;
2. slefuirea dintilor vecini bresei edentate pentru obtinerea spatiului necesar insertiei coroanelor dentare artificiale;
3. amprentarea dintilor preparati si a campului protetic (amprenta este trimisa la laboratorul de tehnica dentara pentru realizarea puntii dentare);
4. proba lucrarii protetice (pot fi necesare una sau mai multe sedinte, in functie de materialul din care este confectionata)
5. cimentarea provizorie pentru un interval de 1-2 saptamani pentru verificarea adaptarii, iar apoi se va cimenta definitiv, in etapa finala.
Care sunt avantajele unei punți dentare?
1. permit refacerea tuturor functiilor aparatului dentomaxilar afectate prin lipsa dintilor- mentionate mai sus- fizionomia,vorbirea, masticatia;
2. ofera un aspect natural al dintilor si al arcadelor dentare;
3. au o rezistenta in timp foarte buna cu conditia realizarii unei igiene corespunzătoare;
4. se stopeaza migrarea verticala a dintilor antagonisti spatiului edentat si migrarea orizontala a dintilor vecini spatiului edentat, ceea ce are ca efect imbunatatirea functiei masticatorii si pastrarea dimensiunilor normale ale etajelor fetei.
Cum sa am grija de puntea mea dentara?
1. puntea dentara va trebui periata zilnic pentru a prevenii apariția cariilor, a halenei si bolilor gingivale;
2. dintii vecini sanatosi vor trebui îngrijiti cu foarte mare atenție, folosind ata dentara;
3. spatiul dintre lucrarea protetica si gingie va trebui igienizat zilnic cu ajutorul periutelor interdentare;
4. reveniti la controlul periodic la fiecare 6 luni;
5. spalati dinții de doua ori pe zi si folosiți ața dentara zilnic;
6. dusul bucal este un mijloc modern de menținere a igienei bucale
7. clatiti după fiecare periaj cu apa de gura
8. pana in momentul in care va veți acomoda cu proteza va recomandam o dieta formata din alimente moi, dar nu lipicioase sau alimente taiate in bucati mai mici.
Medicii dentisti, echipa noastra, care lucreaza in clinica stomatologica din Constanta- 4Dent– va pot indica tratamentul protetic adecvat situatiei dumneavoastra, vezi Contact