Sigilarea dintilor la copii
Cariile dentare sunt frecvent întâlnite, indiferent de vârstă. Pentru a evita apariția lor, o soluție non-invazivă si simplu de realizat este sigilarea dentară.
Sigilarea dintilor la copii este o metoda prin care se previne aparatia cariei dentare. Aceasta este una dintre cele mai simple si sigure proceduri prin care oferim dintelui sansa de a fi protejat de carie pentru o perioada cat mai lunga de timp.
Incidența cariilor în rândul copiilor este mai mare, ei fiind cei care consuma mai multe dulciuri și sucuri.
Dintii permanenti tineri, adica abia erupti, ai copiilor au o structura ocluzala in formare, iar santurile si fosetele dintilor sunt foarte „proeminente”.
Statisticile arata ca 73% dintre cariile dentare, apar pe suprafata ocluzala (suprafata de masticatie).
Dintele are 5 suprafete coronare expuse mediului bucal: 2 dintre acestea sunt, una pe partea cu limba sau cerul gurii, una pe partea cu obrazul- acestea de obicei sunt netede si riscul este mai scazut la nivelul lor.
Alte 2 suprafete sunt intre dinti, iar acolo retentia alimentara este mai pregnanta, de aceea este nevoie de imbunatatirea igienei dentare folosind ata dentara, dar acesta este un alt subiect, pe care-l puteti gasi aici.
Suprafata ocluzala, insa, este cea mai mare ca si suprafata si este si cea mai retentiva.
„Dinții de lapte”, dentitia temporara, deși au o durată scurtă de viață, vor influența decisiv dezvoltarea dentiției viitoare, permanante. Practic, această operațiune va fi una de prevenție pe termen lung și nu de tratament.
Iata cateva dintre avantajele sigilarilor dentare:
· Previn apariatia cariei dentare
· scade riscul potențialelor probleme ce pot apărea la dentiția de lapte și implicit a dentiției permanente
· Procesul este lipsit de durere
· Previn aparitia dureri provocate de caria dentara
· Imbunatateste periajul dentar
· Sigilarile dentare sunt rezistente in timp
· Sigilarile dentare costa putin
Exista dezavantaje in sigilarea dintilor?
Raspunsul nostru e clar: nu!
Totusi, daca vrem sa gasim neaparat un dezavantaj, acesta este acela ca noi, medicii stomatologi, nu reusim sa educam suficient de bine parintii. Aceasta componenta preventiva nu este suficient de bine promovata si cunoscuta de adulti si ca atare copiii nu pot beneficia din plin de ea.
Procedura de sigilare presupune acoperirea șanțurilor dinților, ce permit stocarea de resturi alimentare, care daca nu sunt înlăturate prin periaj favorizează apariția cariilor. Sigilarea este indicat a fi făcută pe dinţii neafectaţi de procesul carios. Sigilarea dinților la copii poate avea loc imediat ce dinții permanenți s-au dezvoltat și, astfel, vor fi protejați încă de la început.
Sigilarea dentară, se realizează într-un timp destul de scurt, in câteva etape:
1. Dezinfectarea orală este etapa pregătitoare a tratamentului, fiind nevoie de o igienizare perfectă a suprafețelor dinților.
2. Periajul profesional al dinților, procedeu necesar pentru eliminarea riscului de apariție a cariilor. Soluția de aderență și gelul de sigilare nu au efect decât aplicate pe suprafețe perfect curate.
3. Aplicarea unei soluții de aderență, ce are rolul de a asigura legătura dintre smalțul dintelui și gelul de sigilare. Soluția se aplică cu pensula și se așteaptă unu sau două minute pentru uscare.
4. Aplicarea sigiliului dentar, care are o consistenta lichida pentru a putea patrunde bine in toate spatiile si cavitatile, timp de circa 20 de secunde. Sigilarea nu se face pe toată suprafața dintelui, ci doar în șanțurile acestuia.
5. Verificarea sigiliului dentar-dacă stratul de gel este de o înălțime optimă și mușcătura perfectă.
De ce este nevoie de sigilare dentară?
Caria dentară este cauzată, printre altele, de către acizii rezultaţi din metabolizarea alimentelor de către bacteriile ce trăiesc în cavitatea bucala. Periajul dentar îndepărtează acest strat de pe dinţi, ajutând la prevenirea cariei. Problema este că pe o suprafaţă cu sanţuri şi fosete foarte adânci, periajul este ineficient.
Sigilantul aplicat în şanţuri transformă suprafaţa abruptă a dintelui într-o suprafață fină şi lucioasă, favorabilă autocurăţirii şi mult mai accesibilă periajului dentar, resturile alimentare nemaiavând unde să se depuna.
Acolo unde există şanţuri adânci, smalţul este mai subţire şi bacteriile au mai puţin de străbătut până în dentină, aşa că sigilantul aplicat îngroaşă peretele de smalţ, îngreunând şi mai mult accesul acestora.
Cât timp sunt dinții protejați?
O sigilare ce rămâne intactă pentru 2-3 ani este considerată un succes, însă dacă sigilatul necesită reparații mai devreme de 2 ani, nu trebuie neaparat considerat un eșec. Este un fenomen obișnuit ca după anumite perioade de timp, sigilantul să își piardă din proprietăți și să se deterioreze treptat. Însă, durata de viață depinde de respectarea igienei orale si de alimentația copiilor.
Pentru a asigura buna protecţie a dinţilor este necesar controlul periodic în care medicul stomatolog verifică integritatea sigilărilor.