Frica de extractia dentara- justificata sau nu?
De-a lungul activitatii profesionale am auzit o multime de povesti de ”groaza” despre cat de tare l-a durut la extractie pe vecinul, pe cumnatul etc , cum i s-a scos ”pe viu o masea” pacientului respectiv sau sotiei lui etc. Toate acestea nu fac altceva decat sa creasca frica fata de extractia dentara, care, in realitate nu este deloc dureroasa si aceasta datorita anestezicelor de ultima ora care se folosesc si in cadrul clinicii stomatologice 4Dent, din Constanta. De aceea ne-am propus sa va informam despre ”bucataria” extractiei dentare.
Astfel, iata cateva notiuni despre tipurile de extractii, modurile de realizare si indicatiile lor. Poate daca sunteti in cunostinta de cauza, frica de manopera in sine va disparea.
1.Extractia dentara simpla reprezinta procedura stomatologica prin care se scoate din alveola dentara un dinte bolnav ce nu a raspuns la tratamentul conservator. Extractia simpla nechirurgicala se realizeaza cu ajutorul clestilor stomatologici care apuca partea vizibila -coronara-a dintelui si prin miscari repetate de du-te-vino largesc alveola. In cadrul extractiei nechirurgicale dintele nu este sectionat, iar pentru a avea acces la dinte gingia nu este incizata.
Extractia simpla nechirurgicala este cea mai frecventa procedura utilizata pentru indepartarea dintilor, insa nu este indicata in anumite situatii, care indica alte metode de extractie. Indiferent de metoda aleasa, extractia trebuie sa fie atraumatica si sa indeplineasca urmatoarele cerinte: acces adecvat si o vizibilitate buna a campului chirurgical.
2. Extractia dentara chirurgicala este de cele mai multe ori o procedura realizata de catre medicul specialist in chirurgie oro-maxilo-faciala.
Extractia chirurgicala nu este neaparat o procedura utilizata in ultima instanta, ci poate fi si o abordare prudenta si mai conservatoare a indepartarii unui dinte.
Extractia chirurgicala este indicata in urmatoarele situatii:
a) esuarea extractiei cu clestele dentar; daca dintele nu poate fi indepartat cu clestele, medicul va decola un lambou de tesut gingival si o portiune de os, apoi va fragmenta dintele si va indeparta cu usurinta fiecare fragment;
b) densitate marita a tesuului osos; aceasta situatie apare mai ales la pacientii in varsta si impune dificultati deoarece osul mai dens este si mai putin elastic, prin urmare va rezista la deformarea necesara pentru extractia cu clestele, fracturandu-se;
c) abraziune dentara; aceasta afectiune se datoreaza de multe ori scrasnirii necontrolate a dintilor; acesti dinti s-au adaptat prin densificarea tesutului osos adiacent si prin fortificarea ligamentelor periodontale;
d) hipercementoza- intalnita la pacientii in varsta: cementul s-a extins si s-a depozitat excesiv, formand radacini voluminoase, dificil de extras;
e) radacini divergente sau cu varful curbat, care se pot fractura in timpul unei extractii nechirurgicale;
f) coroane cu leziuni carioase extinse sau cu obturatii mari de amalgam. In timpul extractiei cu clestele forta este aplicata inclusiv coroanei dintelui, iar daca aceasta este fragila risca sa se sparga.
3. Extractia resturilor radiculare
Medicul dentist se poate afla in situatia de a fi necesar sa indeparteze fragmente de radacina dentara din osul maxilar al pacientului, ramase, fie in urma unei extractii nereusite, fie a distrugerii coroanei dintelui pana la disparitie.
Extractia dentara este necesara deoarece aceste resturi radiculare pun in pericol sanatatea structurilor adiacente. Medicul stomatolog va evalua beneficiile, dezavantajele si riscurile acestei interventii.
De cele mai multe ori fragmentele restante se vindeca fara a produce disconfort sau se pot evidentia la nivelul crestei alveolare ca urmare a reducerii inaltimii osoase (cel mai des apare aceasta la purtatorii de proteze dentare)
Extractia fragmentelor radiculare restante nu este neaparat necesara atunci cand:
* fragmentele sunt mai mici de 4 – 5 mm in lungime;
* sunt situate profund in os, prevenind astfel resorbtia osoasa;
* radiografia nu indica existenta unei infectii radiculare.
In acelasi timp, medicul poate decide sa nu intervina chiar in cazul unui fragment infectat, daca exista urmatoarele riscuri:
* cand radacina este in profunzime, ceea ce ar putea duce la o distructie mare de tesut osos;
* punerea in pericol a unor structuri vitale precum nervul alveolar inferior;
* deplasarea accidentala a radacinii in tesuturile adiacente sau in sinusul maxilar.
Proceduri de extractie a resturilor radiculare practicate la clinica stomatologica din Constanta, 4Dent:
• Extractia cu clestele de radacini – este realizabila in momentul in care exista o portiune de coroana suficienta pentru a putea fi apucata cu clestele
• Extractia cu ajutorul elevatoarelor -indicata in cazul fragmentelor radiculare profunde, de dimensiuni mici, ce pot fi vizualizate pe planseul alveolei; acestea sunt luxate cu elevatorul dentar.
• Extractia prin alveolotomie – reprezinta incizia chirurgicala a alveolei; se practica atunci cand, din diferite motive (anchiloza dento-alveolara, deformari care nu permit extractia) fragmentele de radacina nu pot fi extrase. Daca fragmentul este pluriradicular, inainte de extractie se vor separa radacinile cu freza.